Proștii despre proști in lumea proștilor!

May 1, 2014

Sunt mulți proști …sunt atât de mulți proști încât am ajuns să cred că cei deștepți sunt tot proști cu niște sclipiri de inteligență sporadică ! Acest fapt îi face să se detașeze de gloata proștilor oarecum insă  numai  pentru cateva clipe, după care se recontopesc cu infinitul de prostie așteptând o altă sclipire de inteligență. Și ca să nu creadă cei doi cititori ai acestui blog (din care unul e mama ) că bat câmpii aiurea  vă mărturisesc că am avut parte de o perioadă in care am rămas marcat de cinismul, zevzecia fără margini, greața pentru varietate si refuzul unei minime toleranțe a unor autori de bloguri din sectorul romanesc. Acești domni si doamne de o proveniență intelectuală indubitabilă, au ajuns la concluzia greșită că dacă vor incepe să critice agresiv blogurile cu greșeli gramaticale si de exprimare in limba română vor reuși oarecum să curețe sau să descurajeze pe “tanti Florica de la 3” să-și mai facă publice fantasmele erotice sau pe “Ionel repetentul clasei” în avântul său de a se crede un formator de opinie cu milioane de fani sau vizitatori.  Repet, este complet greșită orice formă de descurajare , fie ea sarcastică sau pragmatică a oricărei forme de exprimare umană! Mai ales că noi românii nu am fost altceva decât un popor molestat in cele mai josnice feluri la acest capitol si anume LIBERTATEA DE EXPRESIE . Molestat este chiar un cuvânt blând, cred că sodomizat era mult mai aproape de adevăr. Așadar rămân susținătorul ideii, cu cât avem mai multe bloguri in limba română cu atat mai bine. Că 90% dintre ele bat câmpii cu grație sau sunt scrise cu greșeli gramaticale contează mult mai puțin. Vizitatorii vor alege ce vor să citească . Și va fi absolut normal ca “tanti Florica de la 3” să aibă mai mulți vizitatori decât mine, atât timp cât ea descrie in amănunt sexul oral pe care i l-a prestat lu’ “nea Costica instalatorul”. Prezenta limbii Române in online trebuie incurajată și apoi se va separa grâul de neghină . Blogosfera românească nu inseamna Adrian Nastase si politrucii, nici Mircea Badea cu a lui “…mă-ta e moarta?”, despre mine nici măcar nu poate fi vorba dar in final noi toți suntem o rotiță a acestui mecanism și nu conteaza daca eu stiu să scriu mă-ta cu cratimă sau nu ! La inceputurile mele timide mă urmarea un individ tot timpul. Nu știu, probabil nevastă-sa făcea ore prelungite fără nici o justificare sau dracu să-l pieptăne de ce, insă la fiecare postare a mea din “ipocrit”, “demagog” si “că mă cred Dumnezeu pe pământ”, nu ma scotea🙂. Apoi la o scriere a mea mai “profundă”🙂 m-am decis sa-i public dreptul la replică pe care până atunci îl cenzurasem. Pe modelul lui Mircea Badea… “e blog-ul meu si fac ce vreau!!!” i-am publicat comentariul individului !!!  L-am lăsat să știe că sunt cel mai “mandru” ipocrit, demagog si cel mai mare Dumnezeu care a existat vreodată🙂.   Culmea cinismului este că “10 scuze ce te impiedică să-ti realizezi  visul” are mai multe vizualizări decăt mă așteptam🙂1r1

Acum nu vreau nici să par că incurajez analfabetismul, insă dacă ești și te consideri “elită” stai in banca ta acolo unde crezi că te încadrezi…nu-ți da cu părerea despre terminați ca mine pentru că asta te va aduce inevitabil pe tine insuți in postura de a fi un terminat. Dacă eu scriu material pentru cei ce-și uită ziarul sau revista inainte de a se așeza pe WC ce treabă ai măh tu cu etica  morfologică, integritate diacritică si exprimare gramaticală aici ??? Limba Romana nu e numai a ta …și Romulus Mailat in Italia tot in limba română se exprimă, să nu uiți asta !!!

Am refulat frustrarea strânsă in urma unei pauze mai lungi, pauză ce are legatura cu cartea mea la care lucrez si care-i mai tare ca “Fifty Shades of Grey”.
taxe-si-impozite-294x300

Percepția unei iluzii !

January 26, 2014

———————————————————–
Așadar stăteam la marginea patului de minute bune privind prin fereastra larg deschisă spre cer. Era singura parte din peisajul cartierului ce nu-ti stârnea repulsie. În rest, aceleași blocuri gri și miros de gunoi menajer. Mai rău decat acest miros persistent era mirosul de gunoi menajer ars. Cei ce căutau prin tomberoanele de gunoi făceau asta cam o data la trei zile. Astăzi era o excepție, nu era aprins nici un tomberon. Strigătul ce mă trezise se transformase acum intr-un ecou undeva printre blocuri. Acest “sticle goale cumpărăm” nu mai părea atât de agresiv ca atunci când a fost scos din toți rărunchii sub fereastra mea. Fereastra mea ce momentan dă doar spre cer. Zâmbesc tâmp la gândul că incă o zi fabuloasă din propria-mi viață a inceput. Mă incearcă din nou acest sentiment ciudat despre care am scris in jurnal pagini intregi, ceva ce știu și simt din toata inima că am nevoie dar care habar nu am ce este. Mă gândesc la propriul jurnal…săracul, are acum in el pagini intregi despre nimic. Toată aceasta tevatură din capul meu este intreruptă de intrarea in dormitor a mamei. Bine-nțeles că n-a bătut la ușă, pentru a câta oară oare??? După atâtea ore de instructaj tehnic ființa aceasta n-o să priceapă niciodată cat de mult inseamnă asta pentru mine.

– Vine Jan de la București cu nevastă-sa pe la noi!
– Hai ieși afară de aici că trebuie sa fac curat și să aerisesc!

Vara dormeam cu geamul deschis, așadar nu ințelegeam starea de agitație a mamei și ce anume vroia sa aerisească dar ca un supus, executam intocmai insă așa cu un ușor sarcasm in voce ii spun mamei:

– Vezi că eu plec și mă intorc mai târziu, nu știu când, așa că nu mă aștepta.

Era singurul mod sigur in care o puteam tachina pe mama. Erau vorbele pe care tata i le adresa de fiecare dată cand lipsea de acasă cu zilele . Așa că acum, cu perna mea in mână, ușor uluită, se uita la mine cu o privire de jăratec.

– Dacă mai spui vreodată așa ceva te bat de te-ntorc pe dos! Din doi barbati măcar unul să am și eu in casă.

Mama …mama nici măcar nu mă atinsese vreodată, fac eforturi uriașe sa nu leșin de râs dar bing bang-ul soneriei de la intrare intrerupe orice acțiune.
E Jan…gras, transpirat si grăbit . Nevastă-sa și hmmmmmm… Jan, nevastă-sa și altcineva.

– Fă Mariano(numele mamei), uite ca am venit la știi tu ce, și cumnată-mea a lasat-o pe nepoată-mea la noi. N-am avut ce să fac, că cine știi tu nu ne poate primi decât azi și a trebuit să o luăm și pe ea. Acum mă gândeam dacă poate ramâne la voi până ne intoarcem noi??? Știu că tu ești in concediu și Tibi tocmai ce a intrat in vacanța de vară.

Limbajul ăsta foarte complicat la prima vedere era foarte simplu de decodificat pentru mine. Mă-sa lu’ Scoabă(prietenul meu de la parter) era vrăjitoare. Sau, ma rog, duduia pretindea asta. La ușa ei era mereu lume. Aștia doi, Jan și cu nevastă-sa nu puteau să aibă copii și nu știu cum, mama se scăpase odată ca mă-sa lu’ Scoabă rezolvă chestiunile legate de acest subiect.

-Ne-am gâdit că poate rămâne aici să se joace cu Tibi. Intră Jan, ca un bulldozer, in discuție.

Revoltat, mă uitam la Jan. In imaginația mea, propria-mi voce îl punea la punct.

– Cum băh să se joace ești tâmpit??? Ca și cum aș avea trei ani !!! EU AM 13 ANI !!! TREI-SPRE-ZE-CE fir-ai al dracu de gras, ai ințeles???

Vocea mamei mă aduce cu picioarele pe pământ când le spune celor doi ca nu este absolut nici o problemă, poate rămâne la noi cât dorește. In aceeași imaginatie deja imi inchipuiam unde doarme asta dacă se hotarăște să nu mai plece. Poate o să o ia tata cu el și o face pierdută prin cartier așa cum reușește el cu el insuși de fiecare dată.
Iată-ne acum, eu, mama și ea ramași in holul foarte stramt de la intrare după ce Jan a trântit ușa după el.

Timiditatea nu m-a caracterizat niciodată așa ca fără cea mai mica urmă de bun simț o scanam pe ea din cap până-n picioare. Pantaloni scurți, roșii, si tricou alb…hmmmm e Dinamovistă ! Eu, cel mai infocat Stelist al tuturor timpurilor o să-mi petrec ziua superbă din viața mea cu o Dinamovistă… Vocea mamei în schimb mă trezește la realitate:

-Alina mama, uite dacă nu vrei sa stai cu Tibi iți pot da o carte să citești.

Mama se-ntoarce stanga-mprejur spre dormitor și revine tinând in mână “Aventurile lui Tom Sawyer”. Tot acolo pe un fost raft de șuruburi de la uzină de la tata, improvizat de mine in propria-mi bibliotecă se afla si “Doctrina Păcii” a generalului de armată rus Viktor Kulikov. N-o citisem niciodată. Din cărțile “rebut” pe care biblioteca scolii era obligată sa le primească pe linie de partid se dădeau premii elevilor la sfârșit de an. La mențiunea mea din anul acela asta mi s-a oferit, Doctrina Păcii de Viktor Kulikov .In aceeași imaginatie mi-o inchipuiam pe Alina, in pantaloni scurți roșii cu tricou alb, citind in fotoliul din sufragerie si-ncercând din răsputeri să priceapă o boabă din doctrina de pace a tovarașilor ruși. Trebuie să recunosc că aproape am izbucnit in râs, atât de tare mi se parea chestiunea.

ALINA -Vă mulțumesc foarte mult insă prefer să rămân cu Tibi, Mark Twain am citit in vara trecută atât
Aventurile lui Tom Sawyer cât și Huckleberry Finn .

Instant mă apucase o senzație usoară de vomă amestecată cu teamă si cumva așa mă pierdusem cu totul in fața răspunsului ei. Mai târziu aveam să aflu că senzația respectivă se numește “fluturi in stomac” .
Eram amândoi acum in fața blocului iar eu mă aflam intr-un moment de mare impas pentru că habar nu aveam unde o pot duce pe Alina, cea in pantaloni scurți roșii cu tricou alb.
Targoviștea de altfel are multe de oferit, a fost totuși cetatea de scaun a Țării Românești pentru trei sute optsprezece ani insă pe moment, fâstâcit tot, am ales sa-i arăt cartierul. Astăzi cred cu tărie că o alegere mai neinspirată nu puteam face insă atunci mi s-a părut cea mai potrivită.

————————————————————————————-

Alina – De ce te salută toată lumea??? Alina avea o intrebare in timp ce ne indreptam spre centru.
Eu – Pentru că mă cunosc. Răspund sincer ca și cum acest lucru era perfect normal.
Alina – Dacă ai fi stat in București acest lucru era aproape imposibil.

Aham…iată si prima aroganță tipică oricărui Bucureștean in fața provinciei, imi spun în gând si incerc să mă abțin in a răspunde pe masură. La un moment dat ajungem in fața Spitalului Județean, iar acolo aud pe cineva că imi strigă numele din dreptul unei tarabe de flori . Luminița, colega mea de clasă, îi ținea locul mamei ei:

Luminița – Oooo frumosule ….OOoooo Băftosule…jargon tipic rromilor din cartier. Bine măh, treci așa pe lângă mine cu o domnișoară atât de frumoasă fără să te oprești? Ia un trandafir de la babaca pentru frumoasa ta și nu mai fi rușinos.

Știam că trandafirul ăla o să mă coste vreo cinci comentarii la română si cel puțin suflatul la trei lucrări de control insă mă simțeam satisfăcut de zambetul de pe fața Alinei.

——————————————————————————————————

In drumul spre casă eram amândoi muți. Ne-am oprit la “Covrigi Calzi” și am luat un șir. Am rupt un covrig si i l-am oferit apoi dupa câțiva pași, blocul meu gri, lung și trist apare printre copaci. Așa muți am ajuns acasă acolo unde Jan si nevastă-sa ne așteptau. Am fost expediați fără cel mai mic menajament in dormitorul meu pentru ca adulții erau la vremea marilor secrete. Așa eram si noi, eu si Alina cea in pantaloni scurți rosii cu tricou alb. Pe o hartie mi-am scris numărul de telefon și-am reușit pe ultima sută de metri să-i smulg promisiunea că mă va suna. Apoi Jan a inșfăcat-o cu finețea lui caracteristică si-au dispărut.
—————————————————————————————————

Tata – Mariano, ce are ăsta de stă stană de piatră langă telefon de trei zile???
Mama – Lasă-l măh in pace că dacă ai fi fost acasă ai fi știut, dar la salamandrele tale (așa numea mama in
propria imaginație curvele lui taică-miu) n-ai de unde să știi!

Așteptam pe fotoliul din sufragerie ca telefonul să sune. Ai trăit vreodată o astfel de senzație??? Astăzi in era lui Iphone, Instagram si Facebook iți mai poți imagina cum este să aștepți sa fi apelat pe un telefon fix??? Nu erau trei zile, taică-miu exagerase ca de obicei insă știu sigur ca terminasem de citit “Doctrina Păcii” si pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut in zilele in care așteptam ca ea să mă sune, am citit “Doctrina Păcii” de două ori. Dacă era să mă iau după carte, generalul Kutuzov a fost cel mai mare strateg militar din istoria lumii, insă eu știam ca acesta a fost Alexandru Macedon. In astfel de clipe, urăști din suflet orice apel. Dacă mai ai și nenorocul să dai de un idiot care sună prima oară să-ntrebe dacă e alimentara si după două minute sună din nou cu aceeași intrebare, ai toate șansele sa te sinucizi incet. Sunase toată lumea, practic nu mai avea cine să sune insă mie incă imi mai era teama de idiotul cu alimentara. E o senzație stranie chiar de la primul apel, inima incepe să-ți bată cu putere, apoi vrei să fi calm insă, complet panicat, te repezi in receptorul aparatului si dacă nu ți-ar păsa atât de tare ai putea chiar inchide din greșeală fără să-ți dai seama cine te-a apelat. Un asemenea gând mă face sa mă-ndrept in fotoliu. Este deja 10 seara …probabil nici astăzi n-o să sune, mai stau cinci minute și o să ma duc să dorm. Imi spun asta de ieri de când ea a plecat insă aseară am sfârșit prin a dormi in fotoliu cu telefonul in brațe.

Telefonul sună …mama imi spune din bucătărie ca acest lucru se-ntâmplă ca și cum eu aș fi la doi kilometri distanță și nicidecum in fotoliu cu telefonul in brațe. Răspund.
-Alo???
-Bună Tibi, sunt Alina!
A fost prima oară in viața mea când am ințeles perfect de ce vecinul meu de la trei era să se arunce pe geam când a câștigat la Pronosport. Am simțit prima oara “…că lumea e a mea…” așa cum spune un celebru cântec și tot pentru prima oară am ințeles ce-mi lipsea, îmi lipsea EA. Paginile mele din jurnal dintr-o dată nu mai erau despre nimic. Si tot universul meu acum era EA. Am vorbit la telefon toată noaptea. Pare ireal, dar practic am vorbit de la 22.10 seara până dimineața la 6.00 cand s-a trezit taică-miu.

Tata -Băh ești cretin cum să vorbești o noapte le telefon??? (Intrebarea asta cu “cretin” o să mai apară la taică-miu – vezi episodul când am renunțat la studii pentru ca nu mă reprezentau)
Tata – Eu sper că a sunat ea si nu ai apelat tu ?!? (Era martor cand telefonul a sunat numai că a trăit toată viața lui cu ochii pe contuar)
Tata – Ai stins măh și tu măcar lumina sau ai stat cu ea aprinsă toată noaptea ca așa te-a făcut mă-ta boier???

Nu-l auzeam, ar fi putut sa-mi spuna ca mai bine mă avorta mama sau mai știu eu ce anomalie din asta că oricum
nu-l auzeam. Tot ce auzeam era ea . Ea recitându-mi la telefon Sonetul 18 al lui Shakespeare si Romanțe ale lui Minulescu. Apoi am inceput sa ne scriem scrisori. Am acasă o colecție impresionantă (peste 1000) și toate de dragoste. Mă mândream cu faptul ca nu eram vreun pierde-vară care scrisese la nu stiu ce revistă că e singur și a primit o tonă de scrisori. Ale mele erau ale mele! Personalizate uneori cu urme de ruj in forma de buze sau cu adieri de parfumuri fine. Parfum… la modă era un celebru parfum “Gabriela Sabatini”, era rar pentru că trebuia să ai “pe cineva in Germania”. Eu o aveam pe Alina la București și toate scrisorile ei erau impregnate cu acest parfum. Și acum il simt chiar dacă poate nu l-am mai mirosit de mai bine de douăzeci de ani. Câtă profunzime! La gândul că tot ce este scris aici poate fi dat “share” pe Facebook si apreciat cu un “like” ma apucă același sentiment ca atunci când prin propria fereastră din cartier priveam doar cerul. “Facebook-Share & Like” este mirosul persistent de gunoi menajer permanent ars.
—————————————————————————————————

ESTUL AȘA CUM ÎL ȘTIU de Tiberiu Bucur ( fragmente )
THE WAY I KNOW THE EST by Tiberiu Bucur ( excerpts )

112211

Revista “Ramuri”

October 27, 2013

ministru >> prim-ministru >> blogger

Revista “Ramuri” a fost infiintata in 1905, la Craiova. O revista mununata, ce are deci mai mult de 100 de ani si care a trecut prin numeroase etape. La ea au colaborat nume ilustre de oameni de cultura si de oameni politici. O perioada de timp (1915-1927), revista a fost condusa de Nicolae Iorga.

Astazi, am parcurs paginile unui numar festiv al revistei, aparut pentru a sarbatori primii douazeci si cinci de  ani de aparitie. O carte superba, aparuta in conditii bibliofile, cu ilustratii si cu contributii ale unor personalitati deosebite. Erau prezenti in acel numar aniversar T. Arghezi (“Oras medieval”), Em Garleanu, N. Iorga (“Procesul Samanatorului”), I Agarbiceanu, S. Mehedinti (“Ce asteptam de la olteni”), Elena Farago, G. Ionescu Sisesti (“Roma, note de drum” – cu ciudate aprecieri despre Mussolini), Pamfil Seicaru, Cezar Petrescu,  Onisifor Ghibu.

De asemenea, sunt inserate unele comentarii despre cultura, semnate de I.G. Duca si…

View original post 123 more words

An immigrant’s tale.

August 1, 2013

I know the majority of the stories are going to be sad and serious. That’s why I started thinking about mine and the way I should expose it here. It is a real challenge for me to compress 11 years in 30 seconds, but I really wanted my story to be funny, or at least at the end, a story that would leave a smile on your face, and why not, a little optimism too.
My American adventure starts somewhere in 1986, far away, in Eastern Europe, in the communism regime. One day, my dad, who was a worker in a light bulb manufacturing factory, brings home some red & blue light bulb paint. When I saw that paint in my house, I started to imagine an American flag and I tried to re-create it, guess where? On my plain white tshirt, of course. After a few hours of “work”, my tshirt was ready to wear. To be honest with you now, I guess it was one of the worst drawings of an American flag in history…but had stars and stripes, white, red and blue.
Shortly after going for a walk in my neighborhood wearing my very creative new flag, the political militia stopped me and confiscated my tshirt. Later on that day, I met my dad in our small kitchen…The sign of violence was pretty obvious on his face, he was almost shaking. I immediately realized that the militia had applied some kind of “correction” on him, due to my earlier actions. He smiled and asked me: “How is my little American doing?”
Ashamed of my actions, I answered to him that I’m no American, and that moment he told me something I would never forget: “Yes, you are! And you should never ever live your life in fear!”
In 2002, I came to US with a sportive competition visa, which allowed me to stay here for 2 weeks. I decided on my own that I would never leave this country. Even against all odds, as I had only 50 cents in my pocket.
I started to look for a job right away. I had no choice but to work in the black market of undocumented workers, being exploited and underpaid for the job I was doing.
One day I realized that the one who can make a difference in my life is me, the one that makes a difference around me is me. So I quit my job and opened my own company, got a tax ID number, paid taxes like everyone else and worked freely and enjoyed my freedom.
I smile when I remember the first “prosperous” month of business…my first phone call…of course it was from Capital One, they wanted to offer me a business loan! But then, a friend recommended my business to a friend of his…and then that friend to another customer, and so on. Today, I have more than 5000 customers, more than 100 5-star online reviews and I’m so far away from the 50 cents I started my journey with 11 years ago.

Hi,
My name is Tiberiu Bucur and everyone calls me T.B. (after so many tries with Tuburu,Booger etc.) I’m the proud owner of Urban 6 and buildinchicago.com. And if you wanna join me in fighting for this immigration reform, please subscribe here.

http://www.fwd.us

Thank you!

Sechele din comunism …

July 14, 2013

Argentina a fost pentru mine  intodeauna tara lui Maradona si mult mai tarziu aveam sa descopar Malbecul si steak-ul din tara de foc . Pe cele din urma, adica un pahar de Malbec si un muschi de vita facut in sange le asteptam acum intr-un restaurant mic dar foarte cochet pe o straduta ascunsa din Chicago. Tango argentinian in surdina si soapte …multe soapte. Fetele sunt topite de romantism si au asa, o anumita aura speciala in lumina lumanarilor de pe masa . Se aud “I LOVE YOU” si ” TE CHIERO” iar “TE IUBESC-ul” romanesc imi face auzul sa se concentreze fonic asupra mesei la care ma aflu. Discutiile celor trei cupluri de la masa se rezuma la dragoste, iubire, amor  etc etc . Inevitabil apar amintirile …”iubi iti mai aduci aminte cand …”  “si cand …” Raspund de fiecare data sec, DA,  atunci cand iubita  mea imi arunca franturi din actiunile  romantice pe care le desfasurasem in trecut . Ma uit atent la flacara unei lumanari ce arde pe masa noastra…alba si lunga .Pana la urma o simpla lumanare. Ca de fiecare data sunt din nou deconectat de lumea reala.  Si de la masa din restaurant ma teleportez instant in propria mea lume de vise, asa cum bine o descria un amic nu demult.  Realizez ca de fapt niciodata o lumanare nu m-a aruncat in romantism sau cel putin nu a vut nici un astfel de efect asupra mea. Imediat cum realizez ca nu coabitez cu multimea, apare  frustrarea . Frustrarea ca  nu pot simti la fel, ca nu pot intelege  la fel si inevitabil verdictul ca nu sunt diferit ci poate mai slab pregatit decat ceilalti. Argumentele pro si contra incep sa se adune pe talerele balantei ce urmeaza sa influenteze o concluzie finala .

—————————————————————————

Micro 6/Targoviste – 1988/Decembrie

Mama accepta cu greu ca eu sa ies afara atunci cand se oprea curentul in jurul orei 6.30 .  Era noapte deja insa cred ca iuresul facut de ceilalti copii de pe scara in goana lor catre intrarea in bloc ii induiosa uneori  inima mamei. Afara era o bezna de nedescris, peisaj urban cu puternic accent periferic. Noi ‘gasca de la scara” ne imparteam repede in grupuri pentru a juca celebrul ‘Flori, filme, fete sau baieti” . Aceste jocuri ne macinau timpul si intr-un fel sau altul acest interval in care curentul electric era oprit ajunsese ceva ce-n mintea noastra de copii il catalogam ca “misto”(din rromanes: deosebit, dragut, placut etc). De cele mai multe ori insa mama imi interzicea sa parasescc apartamentul si-mi aducea din dormitor o carte. Aprindeam amandoi o lumanare in bucataria noastra  foarte mica si acest obicei devenise asa ca un fel de ritual . Prima data inspectam lumanarea si daca era rupta,  la flacara aragazului topeam putin ceara si apoi o remodelam incercand sa obtin pe cat se poate forma initiala din fabricatie. Apoi intr-un pahar special pe care-l tineam chiar in coltul dulapului din bucatarie aprindeam lumanarea si asezam paharul pe un ziar in mijlocul mesei. In aceste clipe realizam pentru prima data ca eu nu doream sa fac parte din asa ceva. As fi vrut sa schimb totul, sa fie altfel pentru ca intelegeam mutilarea la care eram supusi zilnic. O necajeam pe mama cu intrebari pe care la momentul respectiv le catalogam ca fiind din cutia cu inteligenta :))).

“- Si cine ia aceste decizii sa ne tina ca animalele in bezna, comunistii?”

Glasul bland al mamei rasuna de la capatul celalalt al mesei.

“- Hai nu mai vorbi prostii, ti-am spus ca trebuie sa fi foarte atent ce vorbesti mai ales in situatia in care taica-tu este acum!”

Tata refuzase sa fie facut membru de partid si toata familia mea era in panica generala. Nu-mi puteam explica in ruptul capului cum comunistii luau astfel de decizii. Mi-ar fi placut sa fie ca-n al doilea razboi  mondial sa vina niste nemti sau rusi sa ne asupreasca, Gingis Han…oricine altcineva dar cand am realizat ca de fapt “comunistii ” erau  tot niste romani am ramas cu ochii atintiti in lumanarea de pe masa. Niste romani care asupreau alti romani. Vocea curajoasei  profesoare de istorie, domnisoara Hornoiu , rasuna acum in mintea mea   …” ce este ciudat la istoria poporului roman este ca daca aprofundezi putin studiul ajungi la concluzia, ca in timp, nici un alt dusman  nu a facut mai mult rau acestui popor decat si-au facut romanii intre ei !” Exploatarea taranilor de catre boieri pana la normalitatea impusa de fanarioti, rascoalele taranesti inecate in sange si pana in zilele noastre cu exodul asta in masa al tinerilor de care nu-i pasa nimanui sunt dovezi clare precum cristalul.
Imi mai aduc aminte si faptul ca lumanarile nu se gaseau in comunism. Asa cum nu se gasea aproape nimic. Macar daca ar fi fost creat un sistem din asta pe baza de cartela ca la paine si alte alimente, insa la lumanari nu era asa. La biserica se vindeau cu 1 leu/bucata niste fitile sinistre, acoperite intr-un fel de untura alba care ardeau mai repede decat chibritul cu care erau aprinse. Apoi poate, daca aveai bafta  pe la vreo inmormantare sa poti sa subtilizezi cateva, erai tare. Se numarau si se inventariau mai sever decat farfuriile cu coliva. La magazinul de “Chimicale” se gaseau foarte rar si atunci cand “bagau” era “omor” (termeni din vocabularul urban din comunism). Era un obicei al fiecarei familii care se adaptase la nenorocirea pe care-o traiam. Atunci cand parintii plecau la servici la schimbul unu lasau copiilor bani, in general o hartie de 100 de lei, albastra, cu Balcescu pe ea. Sinistru pentru mine astazi este si cum parintii mei numeau acei bani, ” in caz ca baga ceva.” Va dati seama, “in caz ca baga ceva”… iar astazi ne atacam ca prostii unii altora libertatea de a scrie in mediul virtual, ceea ce ne taie capul . Nefericirea face ca intr-o dimineata pe la 10 sa aduca lumanari de vanzare la “Chimicale” . Am luat rapid suta celebra, m-am asezat la coada si dupa 3 ore am ajuns, ca iesit dintr-o sauna, in fata vanzatoarei . Am cerut 5 pachete (300 de lumanari) .
Intr-o scarba caracteristica   amantelor de sef, vanzatoarea imi raspunde ca nu se da decat un pachet de persoana si cu conditia sa cumperi si  doua  papiote mari de ata a 3 lei/bucata. In situatii d’astea soarta iti era pecetluita. Puteai sa fi posesorul unei inteligente superioare lui Einstein, ca tot degeaba , matracuca aia din fata ta nu se abatea de la regula pentru  cel mai tare pretext pe care-l puteai inventa.

“Ce te uiti asa la mine cu ochiul ala vanat, cumperi sau nu cumperi ca sta lumea la rand dupa tine?”

Am realizat ca babuta ce incerca cu cotul sa impinga umarul unui malac ca sa-i intre in fata, ma invinetise. In clinciul acela eram prins ca un fier intr-o menghina ce isi asteapta lovitura de ciocan. Exact la fel, a scapat in ochiul meu si cotul babutei cand malacul si-a retras umarul. Cu un ochi vanat acum, transpirat si dupa ce pierdusem 3 ore din frumoasa copilarie, spun un DA foarte timid si plec acasa cu doua papiote enorme de ata si un pachet de lumanari. Cand mama a venit acasa vocea severa a tatalui meu se auzea de la parter.

“Sa vezi ce-o sa-ti faca ma-ta acum cand o vedea cat esti de prost (tata nu m-a menajat niciodata)! Si dupa ce-o sa-nceapa sa planga o sa te iau eu si o sa te-nvat minte ca altadata sa fii mai atent !”

Mama se uita la mine cu ochii ei blanzi apoi se uita la tata cu un fel de mirare in ochi dupa care-si arunca privirea pe masa din sufragerie. Acolo se aflau, asa ca si o prada de razboi, pachetul de lumari si cele doua papiote enorme. Mama aseaza geanta jos pe mocheta si izbucneste intr-un ras isteric. Lui tata ii apare un zambet in coltul gurii ce abia si-l poate stapani, iar eu ma uitam stanjenit la cele doua papiote de ata . Una era roz bombon si cealalta portocaliu inchis . Dupa ce mama s-a mai potolit putin din ras mi-a spus ca noi nu detineam nici o haina de asemenea culoare iar papiotele era pentru masini de cusut industriale. Desigur ca noi nu aveam nici macar una de uz casnic …   …  …

-Iubi ?!?

Mai mult ca o mustrare se auzi “numele meu de alint”.

-Hai mai, nu fii naspa, cum sa razi cand baiatul povesteste asa ceva???

Frustrat, la fel cum intrasem in lumea de vise incerc sa realizez daca auzisem ceva din intreaga poveste . Tangoul argentinian parca mai rau acum ma impiedica sa am acces la memorie. Rostesc stanjenit un “va rog frumos,imi cer scuze dar mi-am adus aminte de ceva si m-am pierdut cu firea”.
Steak-ul a fost fantastic, la fel si vinul . Noaptea a continuat in acelasi romantism de la inceput. In drum spre casa iubita mea, m-a pus la punct disciplinar pentru ca rasul meu picase tocmai in momentul in care unul dintre prieteni povestea la foc automat, cum fosta lui prietena il parasise si se culcase cu altul etc etc . In tot acest timp fata ce-l insotea (“actuala”) folosea toaleta restaurantului. Masa se solidarizase oarecum cu el si se bucurau impreuna de noua cucerire cand eu am ras (ca boul). Am asa ceva special…atrag astfel de adjective mai ceva ca un magnet, fierul. Fie vorba intre noi, chiar regretam ca mi-am cerut scuze. Am avut intodeauna convingerea ca orice barbat este parasit de o femeie 100% numai din vina lui. Asa cum si eu la randul meu am fost parasit de atatea ori, numai si numai din vina mea. Ahhh  ar fi trebuit sa-i spun asta  prietenului dar ocazia nu-i tocmai pierduta . Data viitoare sigur o sa afle punctul meu de vedere !

P.S.

Pentru a ma delimita de un anumit curent ce se bucura de o popularitate deosebita in mediul virtual fac precizarea ca acest blog si orice continut aferent nu urmareste: recorduri de like-uri pe Facebook, Share-uri si alte +plusuri. Niciodata nu se va pune in slujba nici unui brand, curent politic (romanesc sau international) sau nu va critica niciodata alte blog-uri sau autori de blog-uri. Nu am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata impotriva oricarei incercari de exprimare in limba romana. Te poti exprima la modul pup =poop, ca=k etc si daca nu stii cati “i” trebuie sa aiba copiii,  este numai si numai problema ta. Eu nu te consider analfabet asa cum nu am impresia despre mine ca sunt elita. Tot ce scriu aici este doar material de citit pe WC in timpul in care faci efortul sa modifici crescator volumul apei de sub tine.

Semnat ,

Unul care poate face dovada ca a absolvit 8 clase!

flat,550x550,075,f_u1

La Adio Tu … (ATENTIE!!! Continut ce poate fi considerat obscen !!!)

March 3, 2013

Bineinteles ca stiu cantecul ce-l  interpreteaza Vasile Seicaru, mai stiu si ca versurile ii apartin lui Adrian Paunescu (nu i-am spus poet intentionat) . Si ca sa ne calmam, nu doresc sa-i plagiez pe domnii mentionati mai sus  . In randurile ce vor urma o sa discutam despre  cu totul si cu totul altceva . Altceva-ul asta  la care eu tin foarte mult si care curand nu va mai fi …Ma doare sa spun si simt cum ceva din mine se rupe cu o durere sfasietoare. Curand imi vor lua si acest lucru marunt si va trebui pentru a nu stiu cata oara-n viata sa ma reinventez.  Imi vor lipsi politistii ce-mi vor cere actele si expresiile de pe fetele lor la momentul in care eu le prezint.  Nu stiu cum o sa traiesc cu faptul ca tras pe dreapta n-o sa mai aud texte de genul ” Daca te mai prind o singura data-n Willowbrook te arestez pe loc” sau  ” Masina nu este a ta , carnet de conducere nu ai, dar astia trei americani de pe bancheta din spate sunt angajatii tai  … ???W.T.F ???”

Imi vor lipsi  si noptile tarzii cand eu in fata unui bourbon postez pe facebook un link despre reforma emigratiei din Statele Unite iar dimineata nu am nici macar un singur like dar daca postez o prostie de genul ” stii cum se cheama un cioban care-si pierde si ultima oaie ??? Oaierless!!! ” dimineata am 100 si ceva de like-uri. Mare mister .?.?. La o petrecere o tipa imi sare in brate si-mi spune ” te apreciez extraordinar pentru ca postezi pe facebook chestii despre emigrari ilegale si emigranti  ilegali”. Inevitabil eu o intreb daca ii plac asa tare de ce nu da niciodata like??? Raspunsul a fost oarecum baiguit “colegii de servici si sefu nu vreau sa stie ca …etc.etc.etc.  Americanii  au o vorba “No guts No fucking glory !!!” (ceva de genul “fara coaie nu exista glorie”). Asa ca eu consider ca ma aflu pe planeta mea Terra si am dreptul sa calatoresc acolo unde vreau , cand vreau si daca intetionez sa ma si stabilesc undeva, nu tre’ sa ma faca legal nimeni ca sunt legal deja ! Cum asa ??? Foarte simplu …pentru ca asa am zis eu!!! Nenorocitii astia o sa-mi rapeasca ilegalitatea curand si asta ma seaca la inima . Gandul ca as putea deveni o planta ce creste mare la soare ma inspaimanta. Probabilitatea sa devin un sclav terorizat de facturi este foarte mare. O sa fac un imprumut la banca si aia o sa ma arunce intr-o casa unde platesc dobanda ca sa locuiesc in ea iar eu ca prostul o sa-mi inchipui ca e a mea !!! Ce frumos ! O splendoare de viata! Deja ma si vad cu un plod ce spune “caca” , ” papa” , “tata” si eu mandru ca un bou comunal umpland internetul cu sclipirea de inteligenta a propriei odrasle. Hmmmm …Dumnezeul Mare si Ortodox nu ma poate lasa prada unei asemenea banalitati. Sunt de 11 ani ilegal in Statele Unite si altceva nu stiu sa fiu.  Iar faptul ca niciodata nu mi-a fost mai bine decat acum cand scriu ma face sa ma gandesc daca cineva m-ar putea intreba intr-o zi :

– Daca ar fi sa alegi dintre Legal si Ilegal ce ai alege ???

………………………………………………………………………………………………………..

Perdelele sunt trase iar ea geme usor si sacadat. Ritmul este mai alert decat in alte randuri  si el deasupra, lac de transpiratie incearca sa-si aduca aportul suta la suta la aceasta partida de sex. Penisul lui foarte mare de afroamerican parca nici nu o mai jeneaza ca-n trecut . Are doar usoare semne de intrebare referitor la transpiratia ce pare nefireasca. In gand are numeroase intrebari si asta  in timp ce geme usor la miscarile lui de du-te -vino. Isi spune ei insasi  ca probabil a marit  doza de heroina de astazi  iar reactia organismului este evidenta. Asta este sigur …isi raspunde cu certitudine. Si faptul ca fac sex de 30 de minute ii confirma faptul ca stimulentul nu poate fi decat heroina . Studiile ei aprofundate de medicina incepute la Cluj si terminate la o prestigioasa universitate de pe meleagurile unchiului Sam nu au cum sa o insele. Lui  i  se pare ca nu penetreaza suficient de adanc iar mainile lungi o trag puternic de coapse . Asta o face sa se simta usor inconfortabil pentru ca tocmai ce perna a ramas undeva langa perete iar ea ajuns in mijlocul patului. Acum intr-adevar incepe sa simta durere la fiecare miscare ritmica a lui  …stie din trecut ca asta o sa doara cateva zile bune si isi arunca salbatec bratele in jurul gatului  . Incearca sa-l faca sa iasa putin sau daca nu … macar sa termine mai repede.  Il musca usor de sfarc apoi il saruta. Se gandeste pentru cateva clipe daca sa iasa complet si sa-i faca o felatie . Macar asta nu doare, cu toate ca o expun la boli venerice iar daca se mai apuca sa si termine nu este chiar foarte placut … Geamatul lui de animal neimblanzit  umple camera , se inconvoaie si ajunge cu gura in dreptul sanului ei…o musca usor apoi o saruta. Ea ii multumeste lui D-zeu ca totul s-a terminat. Intinzandu-se peste ea, el se apleaca si deschide pachetul de Malboro 100’s,  aprinde o tigara si isi aseaza bratul pe langa pat. Acest lucru scoate in evidenta, chiar si prin automutilarea tatuata a antebratelor, ranile proaspete lasate de acele de seringa . Ea simte o usoara senzatie de voma …se chirceste si incearca cu ultimele puteri sa gaseasca in tot patul prezervativul ce tocmai il folosise el .  Il atinge usor cu piciorul si apoi se apleaca si-l ia …cerandu-si scuze se indreapta rapid catre baie . Inchide usa , asigura zavorul, pune prezervativul la gura si-l umfla cu aer …si sulfa…si sulfa dupa care inceteaza . Cu respiratia oprita pentru cateva clipe realizeaza ca nu este spart. O bufneste plansul apoi incearca sa se imbarbateze si se indreapta spre oglinda . Arunca de cateva ori cu apa rece pe fata. Spune soptit Tatal nostru iar limba romana ce se aude asa soptita parca este un descantec straniu ce apartine altui univers . Mai profund, mai curat si mai simplu. Trage aer in piept, deschide usa de la baie si intra-n camera. Cu pasi mici se indreapta catre fotoliu acolo unde are poseta si incearca in aceste multiple actiuni sa nu lase prosopul sa cada . Este singurul lucru care o acopera si stie foarte bine ca el o poate lua de la inceput in doar cateva minute. Scoate grabita din geanta  plicul cu  bani si i-l inmaneaza. El scutura tigara lasand-o in scrumiera, apoi rupe plicul si numara banii. Doua sute si cincizeci de dolari …ii mai numara odata.  Zambind spune “thank you”.  O intreaba cat mai este pana i se vor elibera actele de American ??? Ea raspunde timid ca doar cateva luni il va mai plati  dupa care vor divorta.  Pe scarile ce coboara spre strada si care acum par o  prapastie adanca  ca si un ecou ii revin in urechi ultimele franturi de conversatie …”cateva luni apoi vom divorta”…”cateva luni apoi vom divorta” … In cateva luni va obtine green card-ul American iar tot acest calvar se va incheia … in cateva luni …in cateva luni . Se opreste subit , scoate repede oglinda din geanta se da cu ruj si isi aranjeaza parul in graba . La colt intr-o Toyota Celica veche si prafuita o asteapta EL …El …”fat frumosul” cel pe care l-a asteptat toata viata si-n ochii caruia nu se va putea uita pentru cateva ore bune.

EL : – Ce mama dracului ai stat atat de mult ??? Incepusem sa-mi fac griji !

Ea: – De ce ??? Ti-am spus doar ca avem de fiecare data lucruri de pus la punct . Conturi bancare comune, facturi etc . Cu cei de la emigrari nu e de glumit ! Te-ai ingrijorat  degeaba !

…………………………………………………………………………………………………………………….

lola1

P.S.

Relatarea de mai sus este 100% reala si face parte dintr-o colectie uimitoare pe care o detin si pe care la un moment dat, cand o sa fiu suficient de batran si senil incat sa-mi mai pot numara doar basinile, o sa le transform intr-o carte. Povestea cu pricina a fost selectata intr-un mod complet aleator si este destul de veche …am refuzat cu desavarsire sa relatez altele mult mai noi si cu mult mai multa priza la publicul larg. In momentul de fata pe teritoriul Statelor Unite sunt 13 milioane de emigranti  ilegali!!!  Si daca cumva te-ai regasit in povestea de mai sus sau pur si simplu doresti numai sa-i lasi pe cei ce vor sa emigreze sa cunoasca aceasta mica parte mai putin stralucitoare a medaliei , te rog sa dai share la poveste. Si nu uita …    ” Daca ar fi sa alegi intre legal si ilegal ce ai alege ??? “

La Doi Paduchi – Nicu + Gina = LOVE (fragmente)

December 2, 2012

La Doi Paduchi era o bodega din marginea orasului exact pe drumul ce unea cele doua uzine (fabrica de becuri Romlux si combinatul de Oteluri Speciale). Aici in carciuma asta de la sosea obisnuiam sa-mi fac un ban cinstit pentru a pleca la mare sau mai stiu ce “mare proiect” aveam eu in cap sa desfasor. Pe vremea aceea nici macar proiect nu-l numeam pentru ca eram integrat adanc in viata de cartier . Proiectele sau planurile in acele vremuri se numeau “combinatii” sau “smenuri” , pe masura lor erau si banii obtinuti , maruntis cat sa-ti ajunga, sa-ti imaginezi ca intr-o zi ai putea fi cineva.  In spatele barului slinos stateam si asteptam pe taica-miu sa plece. In general ii tineam lui locul cand avea treaba (lucra-n vreun schimb ce nu-i permitea sa stea la bar sau si el la randul lui avea vreo “combinatie”). Prin barul asta se perindau tot felul de musterii . Unii dependenti de alcool, altii dependenti de interactiune sociala , altii pur si simplu scapasera din jugul aspru si nedrept al propriilor neveste. Uneori … dar foarte foarte rar, intrau aici actuali si fosti colegi  sau prieteni foarte apropiati. Ii asezam intodeauna la masa de langa usa de la intrare . Mirosul greu de tutun de foarte proasta calitate, combinat cu mirosul de alcool de aceeasi calitate ca si tutunul, plus mirosul de pisat  ar fi putut lejer sa doboare un bizon ce pe vremuri era vanat de indieni. Chestiunea asta de cartier are o semnificatie cu totul si cu totul speciala pentru mine . In primul rand este prima poveste de cartier (micro 6 ) si nu in ultimul rand il contine printre randuri pe tata. Tata care nu mai exista, este intr-o alta lume, sper eu mai buna si mai dreapta decat nemernicia pe care-o traim.

Asadar vara in toata splendoarea ei . “La doi paduchi ” asta se traducea: cu enorm de multe muste iar mirosurile grele se multiplicau ca prin minune cu doi, cel putin. Priveam complet aiurea prin usa de la intrare spre sosea si desi erau numai cativa clienti, fumul gros de tigara facea ca strada sa para undeva intr-o alta dimensiune. Acolo unde ai fi vrut sa fii dar iti imaginai ca este la fel ca dimensiunea  in care te afli, doar de dragul de a nu risca nimic. Deodata in usa , ca si o umbra  la inceput,  apare o silueta de femeie… dar nu orice silueta. Nu era nici pe departe o silueta obisnuita a unei dudui ce lucra la antrepriza de constructii de  peste drum. Nuuuuu…. As fi recunoscut o astfel de silueta fara sa ma sinchisesc prea tare. Mers 80% masculin, cu bretelele de la salopete atarnand si cojile de seminte zburand ireal din gura spre dimensiunea ce ma tenta anterior. Silueta ce tocmai intrase era deosebita. In acest mediu complet arid , eleganta era un cuvant ce probabil nu fusese rostit niciodata . Aceasta silueta era feminina in primul rand, cu eleganta de rigoare in al doilea rand iar nu in ultimul rand misterioasa …ce ar insemna o femeie fara mister ? Se apropie de bar intimidata oarecum de mirosurile tari si de privirile ce deja isi imaginau silueta efectuand striptease la bara . In gandul meu imi imaginam ca e vreo alta tampita care vrea sa ma intrebe unde-i farmacia (era urmatoarea intrare ). Asa ca astept nepasator intrebarea de un milion de puncte .

– Buna … numele tau este Tibi ?  intreaba domnisoara.

Cum poti la 15 ani sa faci fata unei asemenea intrebari? Timid , pot spune lejer complet pierdut, am raspuns oarecum baiguit “Da” . Apoi dupa numai cateva secunde realizand ca doar A-ul a fost mult mai evident am adugat si miscarea fireasca din cap specifica raspunsului afirmativ.

Si EA cu o dezinvoltura desprinsa parca din filmele de la Hollywood imi spune :

– Numele meu este Gina. Si vreau sa -ti spun ca sunt indragostita de tine pana peste cap!

Facem aici o mica pauza spre a consemna ca in viata asta am intalnit oameni care pretindeau ca  encefalul  lor este cu mult mai dezvoltat decat al muritorilor de rand, inevitabil traind  cam 90% din timpul propriei vieti inconjurati de prosti cu doua clase ca trenul . Ce povara pentru bietii “saracuti”!

Sau la un moment dat un prieten, care a si luat un premiu important ce iti atesta munca de-o viata intreaga, incerca saracul sa-mi explice mie, intr-o carciuma din aceeasi categorie cu “Doi Paduchi” (Boehma se numeste si exista langa spitalul de endocrine pe Aleea Campulung in Targoviste, peste drum de fosta consignatie Domino) cum ca TOTUL este privat si ca STATUL nu exista de fapt  decat la nivel de propaganda . Ma  rog, ce  incercam sa va spun este ca astia doi nu reusisera sa ma uluiasca cum domnisoara Gina ce se afla chiar in fata mea tocmai o facuse !

Perplex, incercam oarecum cu respiratii facute rapid sa nu ma inrosesc ca boul si sa pot face oarecum fata situatiei din “Doi Paduchi”.

Intr-un moment de inspiratie (considerat de mine genial) am reusit sa spun doar atat:

– Imi pare rau dar cred ca lumea mea cu lumea ta nu se intersecteaza nici macar datorita unei erori!

– Nici macar nu te cunosc !

Gina mi-a spus  ulterior ca ascultand povestile surorii ei mai mici ( Sabina, colega cu mine de clasa  ),  ce contineau  tampeniile pe care le faceam eu in liceu a devenit complet captivata si inevitabil indragostita pana peste cap de mine . Gina avea 25 de ani. Era orbitor de frumoasa  iar eu aveam  15 ani si  de o naivitate sinonima cu prostia in stare pura  !!!   O poveste de iubire cu paturi rupte si finaluri neasteptate ca si-nceputurile.

………………………………………………………………………………………………………

Formam un cuplu de cateva saptamani. Si cred cu desavarsire faptul ca inceputurile unei noi relatii de iubire sunt cu mult peste oricare alt moment din viata unui om . Asa cum cred cu tarie ca doar moartea poate fi mai trista decat o despartire intre doi oameni care s-au iubit. Asadar inceputul relatiei cu Gina imi devora practic fiecare respiratie , gand, idee , zi si noapte. Iar acest lucru nu era conditionat de prezenta ei pentru faptul ca si atunci cand nu eram impreuna, ramaneam cu ochii pe nu stiu ce fereastra sau priveam cu fata in sus spre un tavan alb ore intregi . O luam cu mine absolut peste tot . Pe urma am inteles ca dintr-un egoism feroce si o gelozie nebuna se intampla asta. Ma venera, si-n mintea ei nu vroia sa fiu impartit cu nimeni . La momentul respectiv, ca de altfel de multe alte ori in viata, ma aflam sub influenta puternica a unei carti pe care o rasfoiam “Auto-erotismul: un studiu de psihiatrie despre  masturbare si nevroza” a lui Wilhelm Stekel (discipol al lui Freud). Si daca acum as spune ca eu impreuna cu Gina am trait totul din punct de vedere sexual, imi dau seama rascolindu-mi amintirile ca de fapt cu Gina nu am trait nimic. Imi aduc aminte ca participand la o serbare campeneasca acolo unde pentru cativa sfanti amarati faceam pe prezentatorul ne-am intors amadoi la Targoviste pe jos (o calatorie de cel putin 2 ore de mers ). La marginea unei liziere de padure ea rabufneste :

– Bine mah si mie de ce dracu nu mi-ai spus ca vrei sa te cari din cacatul asta de tara si sa pleci in America ???

Plecatul in America era atunci la nivel de zvon sau discutii de pahar , el avea sa se intample 11 ani mai tarziu .

Barbateste , am abordat problema calm ca de obicei :

-De ce nu-mi pui  intrebarea, la ce ma tot fierbi atat ? Am zis mai mult soptit.

-Pai ce mama dracului o sa fac eu cat timp tu o sa fii plecat ???

Avea fata  incruntata , ma privea direct in ochi si daca nu i s-ar fi inrosit putin urechile nu cred ca as fi luat-o-n serios .

La fel de calm, incerc oarecum sa o bag in ceata cu ceva din fituicile ce-mi trecusera prin mana si ii spun :

– Si Penelopa l-a asteptat pe Ulise sa se intoarca din razboiul din Troia pret de  20 de ani ! (Iliada si Odiseea de Homer)

Ea se intoarce brusc, imi tinea atat de strans mainile amandoua incat atunci cand mi le-a lipit de piept mainile mele pareau mult mai mici.

– Sa nu-mi spui ca si tu te uiti la telenovela asta !!!

Incepe sa insiruie fara noima nume, actiuni si fapte ce-mi erau straine. A povestit filmul serial la care se uita pret de cateva zeci de minute  …Imi mai aduc aminte ca am facut mai mult de cateva ore pana in oras. Am ramas sa “savuram” impreuna intunecimile verzi ale lizierei de padure. Dar sa nu dispersam farmecul povestii de cartier cu prostii despre dragoste si sex . In aceeasi vara, dar mai spre “apusul” ei, in Doi Paduchi, din aceeasi dimensiune din care aparuse si Gina intra un faimos smecher din cartier, sef de clan, cap de musca sau asa ceva . Vine direct la bar si ma intreaba :

– Tu esti Tibi ???

La fel de gatuit ca-n primul moment in care am intalnit-o pe Gina raspund mai mult A decat Da.

-Uite cum sta smenul ca sa n-o ardem aiurea-n harfe fara rost!( vocea ragusita de manelist isi face loc prin fumul gros de tigara de dincolo de bar).  Gina de astazi inainte e femeia mea, iar tu daca nu vrei s-o pui de mamaliga iti vezi de treaba ta ..Da???

Cred ca Gina tocmai ce i se daruise. Parfumul ei amestecat cu transpiratie era in aer si ea nu fusese prin bar de cateva zile bune .  El, usor rosu in obraji, incerca sa-mi gaseasca ochii prin fumul gros . Ca si cum daca ar fi reusit sa ma priveasca-n ochi legamantul de cedare al Ginei fara lupta era ca si parafat. Rabusneste:

– Eu am fost la piteala(penitenciar) pana acum si de cateva zile am iesit. Gina a fost fata mea, printesa mea, inainte sa ma-nfunde gaborii. Uite aici (isi ridica maneca de la tricou )!!!

“NICU + GINA = LOVE”

Cred ca cel ce realizase tatuajul nu avansase de faza bastonaselor din clasa I.   Iar cerneala folosita, facuta din pipi si talpa de bocanc parca blasfemia numele Ginei de pe bratul lui . Eram consternat in fata unei situatii de un grotesc absolut.

– Ai ‘nteles mah ??? Ma trezeste el si ma trage inapoi dintr-un tunel imaginar in care ma prabuseam  in gol de minute bune .

A-ul  ala afirmativ  imi iesi printre buze ambalat in foarte mult regret. Ca de fiecare data la o despartire  am plans …apoi am ras si am plans din nou.  Au trecut cateva zile bune si ploioase. Priveam prin fereastra in inima cartierului iar siroaiele de ploaie ce se scurgeau pe geam parca incercau sa-mi spele oarecum amaraciunea din suflet. Bajbaind prin intuneric am ajuns in holul de la intrare acolo unde cotrobaind prin geaca de blugi a lui Dodel (tata) am gasit un pachet de Carpati fara filtru . Iau o tigara, o aprind si ma asez in fotoliu privind prin aceeasi fereastra insa de data asta de la distanta . Si asa …de nicaieri, telefonul meu fix, albastru suna… suna… suna…

-Alo ?

-Buna, sunt Gina pot veni acum la tine in 5 minute ???

– Aaaa (celebru deja)

Ne-am iubit o noapte ca si cum ar fi fost ultima ! Spre dimineata mi-a marturisit ca va trebui sa plece cu EL in Germania sa faca niste afaceri. Dar ca eu voi ramane si voi fi …si o sa ….

Soarele diminetii imi deschide fortat genele si disting o silueta feminina la marginea patului , silueta pe care candva o mai admirasem prin fum mult de tigara. Intind mana spre pachetul de Carpati , aprind si eu la randul meu o tigara si o privesc cum se imbraca si-mi spune ca trebuie sa fiu baiat cuminte, ca a fost doar o ratacire ca El nu trebuie sa afle ca ma taie …si ma …si ma … si apoi ma… Uitandu-ma la ea , asa cum statea doar in bikini si incerca sa-si incheie nasturii de la camasa deasupra sanilor  am realizat ca niciodata nu am vrut mai mult milionul ala amarat de dolari la care tanjeam de mic si ca insula mea cu mult soare nu a fost niciodata mai dorita. A plecat …si de data asta am stiut ca nu o voi mai revedea niciodata!

Apoi cu multa pasiune si daruire m-am retras in dans ! Muuuullllltttttt dans . Dimineata, la pranz si seara :))))). Cred ca trecusera  deja de la acea ultima  noapte cateva saptamani si asa cum ma intorceam eu de la Casa de Cultura a Tineretului de unde aveam repetii, din tiganie iese un cunoscut si ma lasa sa stiu ca daca EL(cap de musca) se intalneste cu mine va fi prapad …ca o sa ma …si o sa ma …si apoi o sa… Calm, mi-am vazut de drum … si dupa cateva zeci de minute cred ca am si uitat . Apoi mama mi-a spus ca in lipsa mea acasa m-au cautat niste baieti …iar “baieti “asta din gura mamei suna a mai mult decat un avertisment!

……………………………………………………………………………..

-Doamnelor si domnilor,  a fost in scena marea doamna a muzicii usoare romanesti Angela Similea, urmeaza actorul de comedie al teatrului de revista din Braila, domnul Romica Tociu, ce tocmai s-a intors dintr-un turneu din strainatate…

Ma uit la ceas si realizez ca Romica o sa stea in scena 10 minute dupa care urmam noi . Am timp sa ma duc la toaleta . Intodeauna am avut problema asta …si astazi dupa atatia si atatia ani , ca sunt eu sau copiii, inainte de numar trebuie sa ajung la toaleta . Dau drumul robinetului  si astept ca apa sa curga fara rugina…niciodata n-am putut sa plec fara sa ma spal pe maini . Cu toate ca stiam ca si apa la randu-i este la fel de infecta . Usa toaletei se deschide cu putere si cinci “gealati” intra in spatiul mic ce a  devenit  deodata necuprinzator . EL imi infige mana-n par iar sabia de foarte proasta calitate , facuta undeva la strung prin vreo uzina, se odihneste acum pe gatul meu .

-Auzi mah  …ai crezut ca esti mai mult decat esti ???  Zii mah??? Asta ai crezut ??? Stiu ca trebuie sa dansezi acum , du-te si danseaza si dupa aia vii tu singur aici, mah cacatule, ai inteles???

-Aaaaaa 🙂

Mi-au dat drumul … si asa ravasit am ajuns in culise. Doamnelor si domnilor, urmeaza stelele…  trupa…. si se auzeau aplauze.

Imi aduc aminte ca am dansat ca si cum peste doar cateva clipe s-ar fi declansat sfarsitul lumii. Am avut biss …iar biss-ul ala pentru mine insemna viata , secunde si minute-n plus . Si la biss, ca si la primul numar am dansat ca si cum as fi fost eu singur si nimeni si nimic in jurul meu . Dupa aplauzele lungi am coborat jos la cabine si m-am indreptat spre ultima usa,  acolo unde era toaleta . Am deschis usa usor iar scartaitul ei adauga deja doza de sinistru.  Spre marea mea uimire EL nu era , nici gealatii. Am asteptat… apoi am cedat si am aprins o tigara . Dupa cateva minute usa toaletei se deschide iar EL cu mainile-n buzunar intra si-nchide  usa . Stateam amandoi fata in fata si pentru prima oara ma gandeam daca e ok ca fumez ??? Probabil  ca teama imi intunecase ratiunea .

-N-am crezut ca esti atat de bun. Am crezut ca esti vreun “agarici” din asta de prin cartier .

Dupa o scurta pauza ce mi s-a parut o eternitate, a adaugat:

– Am ramas impresionat si sa stii ca nu sunt usor de lasat cu gura cascata . Am venit sa-ti spun ca Gina nu te merita , ca e o doar o curva penala care nu face nici cat doua cepe degerate pe langa tine. Vezi-ti de treaba ta ca esti bine …de asta am si venit aici singur . Sa-ti strang mana si sa-ti urez succes!

Apoi peste timp am luat diferite diplome, cupe  si medalii , onoruri si merite recunoscute, insa chestia asta din fata pisoarelor alora spusa de acel “cap de musca ”  a ramas pentru mine cea mai inalta distinctie de care-mi aduc aminte cu placere toata viata.

Iar Gina …Gina … ce frumoasa iluzie !!!

P.S.:

Numele personajelor cu exceptia numelui meu sunt fictive si au o foarte mare legatura cu realitatea.
Am publicat aici o mica parte a unei povesti de cartier ce am regasit-o intr-un jurnal pe care-l tineam in urma cu foarte multi ani si-n posesia caruia am reintrat de curand . Am mai  adaugat cateva mici detalii si precizari pentru consistenta. M-am bucurat sa ma recitesc si sa-mi las ochii sa devoreze  culoarea albastra a unei cerneli ce m-a ajutat sa-mi pot exprima, prin scris de mana, gandurile in urma cu  aproape 20 de ani . Data la care a fost scrisa in jurnal,  6 Ianuarie 1994 !

“Fursecuri” romanesti pe piata americana ! (varianta de interpretare)

October 26, 2012

Trebuie sa recunosc de la inceput faptul ca lucrez de cateva luni bune la o poveste de cartier siropoasa care va fi expusa aici pe blog candva. Ceea ce m-a facut sa ma opresc din relatarea mea smulsa din  inima cartierului  Micro 6 si sa scriu despre “fursecuri”, a fost o succesiune rapida de evenimente ce au ca subiect comun minciuna.  Minciuna de ultima speta ambalata intr-un polei stralucitor si frumos parfumat a vanilie,ciocolata si  zahar ars.  

…Manuela  gafaie sacadat si el transpirat incearca cu tot zelul lui de muncitor sa dea totul in doar cateva minute. Minute smulse din programul de lucru la o intreprindere si teleportate in viata personala a fiecaruia intr-un spatiu neutru intre cer si pamant. Pe acoperisul uzinei ca doar acesta putea fi acest spatiu neutru,  prestau sex salbatic George(Andi Vasluianu) si Manuela(Monica Barladeanu,  ori Dean??? …ramane de vazut).

Asa cum am facut-o pe Twitter, Google+ si restul site-urilor de interactiune sociala am sa continui si aici sa recomand cu mare placere  filmul “Despre oameni si melci” – in regia lui Tudor Giurgiu.  Filmul este o comedie neagra, ” lejer de digerat” ce va rascoli in memoria fiecaruia amintirile perioadei de dupa 1990.

Filmul se terminase si ghidul festivalului , o americanca timida ce abia se auzea intr-un cinema complet redus la tacere il introduce publicului pe regizorul roman Tudor Giurgiu. Aplauze (minute bune) semn ca oamenii erau multumiti si nici nu pot spune ca erau subiective(aplauzele) datorita numarului mare de spectatori romani. Cred ca-n sala eram maxim 20 de romani din poate 200-300 de spectatori. Asadar Domnul Tudor Giurgiu ia microfonul si incepe sa raspunda intrebarilor din public.

Primul spectator a intrebat:

Ce cauta Michael Jackson in film si ce legatura  are cu filmul?       (scene scurte din concertul “Dangerous” la Bucuresti sunt in film.)

Tudor Giurgiu:

-In primul rand am vrut sa plasez intreaga actiune a filmului in perioada 1990-1992  si ca sa pot face asta cat mai bine, in viziunea mea a fost  sa aleg un mare eveniment din perioada respectiva si cumva sa-l introduc sporadic ca si o actiune complet separata dar cu o usoara influenta (muncitorii spun la un moment dat ca mai bine mergeau la concert la Maical). Am avut de ales intre mineriada si concertul din Turul Mondial al lui Michael Jackson,Dangerous. Alegerea cred ca este evidenta acum dupa ce ati urmarit filmul. 

-In al doilea rand pot spune ca acest concert al lui Michael are legatura si cu mine. In acea perioada fiind stundent la regie/film am ajuns printr-un casting sa fiu ajutor de cameraman si asa cred ca am facut primii mei 50 de dolari din cariera. Ca un plus am fost ajutorul cameramanului ce era insarcinat cu camera mobila ce trebuia sa filmeze reactia fanilor aflati pe gardul ce despartea publicul de scena . Am trait atunci niste momente de o intensitate greu de descris acum in cuvinte, poate si asta m-a influentat in alegerea facuta.

Domnul cu intrebarea multumeste foarte frumos si se aseaza din nou in fotoliu. Trebuie sa remarc si faptul ca nici unul dintre romani nu a adresat vreo  intrebare regizorului. Parca a fost asa un pact secret in care am lasat publicul american sa-l descopere pe Tudor Giurgiu. Intrebarile au fost numeroase si nu am sa le relatez pe toate aici, mai mentionez faptul ca intr-o engleza impecabila si usor elevata Tudor Giurgiu a raspuns lejer si comfortabil la toate intrebarile … mai putin la una.

Era in sala un tip cu parul lung si alb, un fel de Gandalf. Pe tipul asta il stiu din vedere de mult , l-am vazut la simpozioane si expozitii, la concerte (sigur l-am vazut la Gheorghe  Zamfir prin 2006 la Chicago Historical Society, atunci rula “Lord of the rings” si-mi amintesc ca am ras mult pe asemanarea dintre el si Gandalf) si daca am fi fost amandoi toxicomani si ne-am fi invartit intr-o lumea a drogurilor l-as descrie ca fiind mare consumator. Tipul asta, probabil surprins de numarul mare de actori din film (numai muncitorii de la fabrica sunt vreo 20 cel putin ) si inchipuindu-si ca Romania este o tara precum Vanuatu sau Nauru (in ambele tari sunt 15 actori atestati) pune o intrebare:

– Filmul este exceptional,  cum a fost casting-ul(preselectia de actori) pentru film?

Tudor Giurgiu :

– Probleme excetionale nu au fost, cu multi dintre ei am colaborat anterior filmului insa pot spune doar ca pentru rolul feminin Manuela (Monica Dean fosta Barlandeanu) a fost un casting urias si dintre toate candidatele mi s-a parut de departe cea mai talentata.

Acum Monica locuieste in Los Angeles si incearca o ascensiune pe piata americana de film.

Nici nu vreau sa stiu cum s-ar fi simtit o studenta la IATC, ce abia abia, cu chiu cu vai si-a gasit un post  la Baia Mare sau Targoviste in fata unui asemenea raspuns. Sa nu cunoasca Tudor Giurgiu ca toata populatia Romaniei stie ca Monica e combinata cu Boby Paunescu si ala apare cu doua firme in sponsorii filmului de la inceput ??? Cum sa spui o asemenea gogomanie ??? Cum sa vinzi asemenea Brasoave ??? Gandolf cu intrebarea lui i-a multumit si-n ropotul de aplauze interactiunea s-a incheiat. La sfarsit i-am strans mana domnului Tudor Giurgiu si daca nu era o matracuca ce vroia nu stiu ce ajutor financiar pentru o biserica, i-as fi atras atentia ca pe noi nu ne-a pacalit. “Fursecurile” astea ambalate frumos si combinate cu “baietii puscariabililor” nu intra pe piata americana decat cu muuuuullllttt talent. Capitol la care “fursecurile” nu sunt doar deficitare, ci joaca in liga D de la Dezastru.

Referitor la talent imi permit sa-l evidentiez in mod clar pe Andi Vasluianu(George in film). Dupa film mi-am tras doua palme la figurat , am venit acasa si am nenorocit “youtube” -ul pentru ca atunci in noaptea aia la Chicago International Film Festival am auzit de el pentru prima oara. Dupa ce am vazut mai multe materiale pe youtube am trecut in facebook si am devenit “subscriber” la pagina lui . Intr-o lene caracteristica undeva pe la 1-2 noaptea i-am si scris un mesaj ” Imi cer scuze ca nu auzisem de tine pana astazi dar intre timp am devenit mare fan. Aseara am vazut Despre oameni si melci  …MEGA LIKE”. Dimineata la cafea dupa rasfoirea ziarelor  trecand prin facebook remarc ca aveam  3 mesaje. Un prieten avea nevoie de niste medicamente ce nu se gasesc acasa, mama ma intreba cand trimit banii si mai ales chemarea pentru nu stiu ce var, iar alt  mesaj era semnat Andi Vasluianu.
“Este firesc sa nu fi auzit de mine , asa ca fara scuze :))))

Eu nu l-am vazut inca, insa a mai aparut un film in care joaca Andi Vasluianu –Minte-ma frumos  –   Vizionare placuta!

Brave

July 13, 2012

Discutam deja de ceva timp despre film si urasc sa port conversatii despre ceva ce habar nu am . Asa ca ma decid pe loc si in gand bineinteles ca si cum prietenii mei gay nu aveau voie sa stie ca diseara ma duc sa vad filmul. BRAVE -ca despre el este vorba , este deja al doilea  film de desen animat pe care-l vad intr-o singura luna. La primul, Madagascar -Europe’s Most Wanted, chiar mi s-a intamplat o faza super tare pe care daca nu o povestesc aici nu am sa o mai pot povesti niciodata probabil. Cand ajungi sa vezi film de desen animat in SUA indiferent de locatie este plin de copii, copii si parinti, salile gem de familii. M-am asezat confortabil in fotoliul mare de plus(oricum eram cred ca singurul tampit ce venise sa vada fimul fara copil),mi-am pus ochelarii 3 D pe ochi si asteptam sa-nceapa Madagascar. Cuminte savurand Floricele de porumb si Cola. Langa mine erau doua scaune ramase libere asa ca un cuplu cu 3 copii se aseza dupa ceva timp . Adultii in fotoliu cu cate un copil in brate in schimb ce mezinul ramase in fata lor in carucior. Putina conversatie de complezenta prin care aflu ca el este Mike si ea Lisa (mi-au spus si numele copiilor dar nu vreau sa fabulez pentru cu nu mi le mai amintesc). Am mai schimbat cateva cuvinte cu Lisa ce statea chiar langa mine si iata ca filmul incepu sa ruleze. Noul personaj, foca “italianul Stefano de altfel” adus la viata prin vocea lui Martin Short este fenomenal si ma face sa rad cu pofta numai daca se uita-n ochii mei fara sa scoata nici o replica. Pe la jumatatea filmului cand faceam eforturi sa mai am puterea sa mai rad cu pofta o singura data fara sa crap in fotoliu o vad pe Lisa ca-mi intinde copilul…”hhmmm  excuse me…..excuse me hmmm” si bulversata se intoarse cu forta la 180 de grade si il aseza in poala lui Mike langa celelalt  copil. La final, mi-a explicat rosie toata si cu mii de scuze ca a fost atat de tare absorbita de film ca a uitat in ce parte era barbatu-sau. Ne oprim aici cu Madagascar dar il recomand cu cea mai mare placere cu calificativ 5 stele din 5 pentru un film de desen animat.

Spre deosebire de filmul de mai sus in sala la Brave eram cativa …incomparabil numeric cu nici un film de desen animat pe care eu l-am vazut vreodata la cinema si de ce sa nu recunosc, foarte putini copii, in schimb predominau adultii. Parca deja atmosfera ma enerva . M-am obisnuit asa sa fiu singurul idiot care ma duc la filme pentru copii ca sa le vad eu, era o postura pe care ma obisnuisem sa mi-o asum. Acum insa cu atat de multi “idioti” in jur deja prinsese o alta tenta filmul. Ma asez in fotoliul mare de plus cu ochelarii 3 D pe nas si astept. Reclamele ce deja ruleaza imi prezinta avocati experti in emigrari si fel de fel de agenti imobiliari. Zambesc tamp cand ma gandesc cum mi-ar sta mie sa apar intr-o reclama din asta la cinema si cu accentul meu de sovietic din Siberia sa-ncerc sa-i conving pe americani sa-mi cumpere iluziile. Se sting luminile si-ncepe filmul. La final trebuie sa recunosc ca nu am impartasit nici macar o singura idee a grupului de prieteni din cauza carora ajusesem in seara aceea la film. Da, nu este un print implicat ca si rol principal dar nici o printesa asa ca de unde pana unde s-a ajuns la ideea ca Disney a inceput sa faca filme pentru cupluri de gay si sa sustina asta ma depaseste ca inteligenta. Filmul este foarte bun si pot spune profund in unele locuri pentru ca pune intr-o alta lumina relatia parinte copil si invers. Oricum ideea principala cu care am ramas este ca Brave este putin afara din standardele comune de desen animat aplicate de Disney in ultimele decenii dar nu se incadreaza foarte departe de un alt film de desen animat foarte controversat la vremea lui si ma refer aici la Printesa si Broasca (The Princess and the Frog). Si cum la critici nu ma pricep am sa ma opresc aici lasandu-i pe cei ce stiu sa o faca, sa se exprime insa inainte de a incheia o sa va mai spun o chestiune importanta.

Pana sa-nceapa Brave imediat dupa reclame …a rulat un scurt metraj animat de la Pixar , dupa umila mea parere cu mult mai valoros decat Brave. Spectaculos as putea spune! Cred ca tine undeva intre 5 si 10 minute si e o poveste aproape muta (nu se vorbeste nici o limba ci doar se bolboroseste ceva) si se numeste La Luna ( regizat de Enrico Casarosa). Si DA dragilor trebuie vizionat neaparat!!! Pun mai jos un link catre un trailer

 http://www.youtube.com/watch?v=bJdZZfLqXDU

Prostii limitati si idiotii cu precizie de subler !

June 23, 2012

Ceea ce m-a facut sa revin atat de repede cu o alta postare pe blogul personal este o intamplare deloc placuta si cu iz penal petrecuta intr-o mica comunitate de romani din America. S-a mai scris  prin presa despre incident atat in presa din Statele Unite cat si in cea din Romania, asa ca probabil pe multi dintre voi nu o sa va surprinda  punctul de plecare al acestei postari.

Odata cu aparitia facebook si twitter dar mai ales a site-urilor de blogging s-a deschis o oportunitate, de exprimare a propriilor idei si ganduri de catre un numar mult mai mare de utilizatori. Asa au inceput “check in-urile” in tot felul de locuri. Chiar  culminand cu unul petrecut recent atunci cand unul dintre apropiati a dat “check in ” la biserica cu ocazia unui botez. 


Intodeauna orice actiune de deschidere catre mase va aduce cu sine si expunerea la fenomene extreme, insa in aceeasi balanta pe talerul celalalt va aduce la suprafata si talente, care fara aceasta oportunitate creata ar fi ramas niste simpli necunoscuti (din pacate pot da exemple numai din SUA, acolo unde bloguri despre retete sau intretinerea gradinilor au un succes neasteptat ). Probabil ca la un moment dat, si-n Romania,  cand piata de promovare si publicitate  online se va mai dezvolta, vor apare bloguri de mare succes la public.  Pana atunci  insa, in acest curent format recent in care toata lumea are blog si scrie ce-l taie capul, ne confruntam cu doua mari probleme .

Pe de o parte sunt tinerii energici si deschisi care entuziasmati de oportunitatea creata scriu despre orice ,oricum. In acest fel poti citi bloguri despre aparate de fotografiat de gen Mamiya sau Nikon D80E scrise cu mare atentie si foarte ingrijite, insa la un schimb de replici in forumul blogului iti dai seama ca cel care l-a scris nici macar nu are aparat de fotografiat.

       Mamiya DM info

Intrebat fiind insa despre niste probleme de focalizare a avut tupeul sa raspunda foarte agresiv ca “…asta cu pixelii e ca in povestea aia cu ferrari: degeaba il ai daca nu ai unde sa mergi cu el…” . Am recunoscut din start tupeul si prostia fara margini tipic romaneasca  din vremurile de imediat de dupa 90′. Atunci daca aveai nesansa sa ti se opreasca masina pe strada si mai erai si nefericitul posesor al vreunui Audi sau Mercedes te trezeai cu tot felul de “mesterica geamantan” care iti spuneau ei ce si cum . Daca nu erai destul de infipt iti  desfaceau aia motorul acolo cu o simpla surubelnita , pe principul ca el a reparat Dacii toata viata si stie pe dinafara. Asa sunt cam 90% din blogurile scrise in limba romana . Marea majoritate a proprietarilor traduc din alte limbi bloguri de succes, ceea ce eu personal cred ca este un lucru foarte bun. Insa mi se pare grotesc sa ti-l asumi ca si cum tu ai inventat PR-ul (Relatii cu Publicul & Comunicare) si fara tine astia nu aveau lumina la departament. Mai avem multe de invatat si la acest capitol insa inceputul este promitator!

Pe de alta parte sunt “profesionistii”. Astia se cramponeaza de diacritice in text sau daca nu as fi scris legat “sau” mai devreme, m-ar fi luat la intrebari de genul “Daca esti un analfabet si nu stii sa scrii cum ai pretentia sa ai blog ??? ” Pe principiul lasa-ne nene si du-te la cules de capsuni in Spania sau la pus de faianta in Italia. Daca iei un “profesionist” din asta si-l intrebi daca mai scrie in vreo alta limba incepe sa-ti raspunda la fel ca si pustiul agresiv dat exemplu mai sus ca “nu este relevant”. Pai in opinia mea este al dracului  de relevant! Daca tu ai pretentia ca eu sa ma exprim si sa scriu fara greseala in limba materna, am si eu pretentia ca tu sa nu fii limitat la propria limba. Mai vorbeste si scrie macar inca una. Atunci o sa-ti dai seama cat de limitat erai cand te cramponai ca n-am pus virgula   la “T” ca sa-l fac “Tz” sau sedila la A.  Vii tu, “profesionistule”, si-mi spui ca daca ma exprim de genul:

-Si tu unde te aflai in acel moment?

-In fata lui Georgescu!

Tu, “profesionistule”, o sa intelegi ca aveam un contact sexual cu fiica lui Georgescu, nicidecum ca eram in cadrul lui vizual. Ei bine, hai sa-ti  spun eu ceva ! Iti aduci aminte cand vorbea Becali in limbi straine cu tot felul de presedinti de club din vest, dar de fapt era tot limba romana stalcita un pic la accent, ei cam asa esti si tu. Un simplu limitat care nu faci altceva decat sa scoti in evidenta extremele doar pentru a-ti expune intr-o lumina puternica de reflector putinul pe care-l stii foarte bine. Intelege ca limba romana este vorbita de 30 de milioane de oameni cu tot cu Moldoveni si bucura-te ca cei care scriu limba asta pot face doar atat cat pot. Nimeni din blogosfera nu are pretentia sa scrie la nivel calitativ ca si Cristian Tudor Popescu sau Tudor Octavian,  dar prefer sa citesc ” un infinit” de greseli gramaticale si sa vad spatiul virtual romanesc dezvoltandu-se cu viteze ametitoare si apoi se va alege graul de neghina.

Tot ce am scris mai sus a plecat de la faptul ca un pastor roman timp de cativa ani a molestat sexual tinerele copile ale unei comunitati romanesti. Una dintre aceste copile (nascuta in USA) si-a facut curaj si a scris catre consiliul bisericii o scrisoare in care explica cu lux de amanunte cosmarul prin care trecuse . Fituica respectiva, a ajuns  pe mana unei secretare (studenta din Romania venita la schimb de experienta in SUA) ce raspundea de corespondenta si a fost catalogata ca rebut si aruncata la cosul de gunoi pe motiv ca “era scrisa de un analfabet cu multe greseli de exprimare!!!”  Dumnezeu a facut ca femeia de serviciu sa gaseasca foaia nedata prin distrugatorul de documente in cosul de gunoi si sa mai arunce inca o privire de control. Asa s-a descoperit totul…

P.S.

Nu incurajez exprimarea eronata in limba materna indiferent care ar fi ea, dar intr-un mediu virtual ar trebui sa lasam piata sa-si spuna cuvantul, ca nu se scriu lucrari de premiu Nobel!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 197 other followers